Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Dezrobirii Romilor5Foto1Video© rfi.ro

Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Dezrobirii Romilor

, 13 știri, 64 vizualizări

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, sâmbătă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor, importanța eliminării prejudecăților și a discriminării, apreciind că acestea sunt "mult prea frecvent întâlnite" în accesul la educație al comunităților de romi.

El a amintit că dezrobirea romilor, în urmă cu 165 de ani, a avut un rol major în schimbarea profilului și a valorilor societății românești de la mijlocul secolului al XIX-lea, pregătind țara pentru întâlnirea cu modernitatea europeană.

"A fost unul dintre acele momente de o relevanță cu totul aparte pentru cursul spre înnoirea și occidentalizarea societății românești la mijlocul secolului al XIX-lea. Precum Unirea Principatelor, petrecută la scurt timp, ori reformele care i-au urmat, dezrobirea romilor a avut un rol major în schimbarea profilului și a valorilor societății de la acea vreme, pregătind țara noastră pentru întâlnirea cu modernitatea sa europeană", a declarat Iohannis într-un mesaj transmis, sâmbătă, cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor.