Mihai Covaliu: “Această ediție a FOTE demonstrează că avem tineri care pot câștiga medalii”4Foto© agerpres.ro

Mihai Covaliu: “Această ediție a FOTE demonstrează că avem tineri care pot câștiga medalii”

, 4 știri, 18 vizualizări

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că ediția din acest an a Festivalului Olimpic al Tineretului European demonstrează că România are sportivi care pot obține medalii.

"Se poate spune că această ediție a FOTE demonstrează că avem tineri care pot să câștige medalii pentru România. Asta este cel mai important și, mai mult decât atât, se poate spune că există oameni care sunt capabili să îi ajute pe acești tineri să câștige medalii pentru România și aici mă refer la antrenori, la membrii staffurilor tehnice.

Sigur că lucrurile pot fi îmbunătățite foarte mult, dar la acest moment acestea sunt rezultatele într-o competiție în care au fost incluse zece discipline, noi am participat la nouă pentru că nu ne-am calificat la baschet, o competiție la care din cele 9 probe la care am participat, la 6 am reușit să câștigăm medalii, iar din același total de nouă discipline, la opt dintre ele am reușit să ne clasăm în locurile 1- 6.