Cel mai bogat om din Tanzania a fost răpit la Dar es Salaam
Foto: www.romaniatv.net

Cel mai bogat om din Tanzania a fost răpit la Dar es Salaam

7 știri, 27

Omul considerat a fi cel mai tânăr miliardar de pe continentul african și cel mai bogat om din Tanzania, Mohammed Dewji, a fost răpit joi de bărbați înarmați la Dar es Salaam, au anunțat surse oficiale citate de AFP și DPA.

Conducătorul de 43 de ani al grupului METL prezent în circa zece țări în domeniile agriculturii, asigurărilor, transporturilor, logisticii sau agroalimentar, Mohammed Dewji a fost răpit când intra în sala de sport a unui hotel din capitala economică a țării, au precizat autoritățile administrative și polițienești.

'Primele informații indică faptul că a fost răpit de albi veniți la bordul a două autovehicule', a declarat presei guvernatorul regiunii Dar es Salaam, Paul Makonda, subliniind că 'acest tip de incident este nou'. Șeful poliției din Dar es Salaam, Lazaro Mambosasa, a precizat că străinii 'au tras în aer înainte de a-l introduce cu forța' pe Dewji în autovehiculul lor. Poliția, care a identificat suspecții, a efectuat deja arestări, a indicat el.

Potrivit DPA, care îl citează tot pe Paul Makonda, în prezent este în curs o operațiune pentru salvarea lui Dewji.

Citește pe dcnews.ro