Ministerul Justiției declanșează o nouă procedură de selecție a candidaților pentru funcția de procuror european© bzi.ro

Ministerul Justiției declanșează o nouă procedură de selecție a candidaților pentru funcția de procuror european

, 6 știri, 17 vizualizări

"În temeiul dispozițiilor din OUG 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), (...) Ministerul Justiției reia procedura de selecție a candidaților desemnați în numele României pentru funcția de procuror european", se arată în anunțul publicat pe site-ul MJ.

Potrivit MJ, poate fi desemnată candidat în numele României pentru funcția de procuror european persoana care este cetățean român, cu domiciliul în România; este procuror sau judecător cu o vechime în această calitate de minimum 15 ani; este procuror cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau judecător cu grad profesional de curte de apel; are experiență practică relevantă în sistemul judiciar românesc; cunoaște la un nivel tehnic avansat limba engleză sau franceză (cunoașterea la nivel avansat a unei a doua limbi de circulație internațională reprezintă un avantaj).

Candidații pot depune dosarele până la data de 15 mai, ora 17,30, la sediul Ministerului Justiției - Direcția Resurse Umane, din strada Apolodor, nr. 17, sector 5, București, etajul 2, camera 6, în format de hârtie și electronic (CD), prin poștă sau servicii de curierat, sau la adresa de e-mail dru@just.ro, cu confirmare de primire, informează sursa citată.