Ministerul Justiției sesizează procurorul general pentru cercetări în cazul demisiei lui Marius Iacob© bzi.ro

Ministerul Justiției sesizează procurorul general pentru cercetări în cazul demisiei lui Marius Iacob

, 10 știri, 8 vizualizări

Potrivit MJ, sesizarea a venit ca urmare a controlului făcut în baza Ordinului Ministrului Justiției 3/63452/443/P/2019 din 22 iulie.

Sursa citată reamintește că ancheta internă la Ministerul Justiției a fost dispusă în regim de urgență, exact în ziua în care ministrul Justiției a luat la cunoștință, urmare a solicitării formulate de redacția unei publicații online, conform căreia cererea de demisie a lui Marius Iacob, semnată încă din 19 martie, nu a fost trimisă Administrației Prezidențiale în vederea emiterii decretului prezidențial de încetare a mandatului funcției de procuror-șef adjunct, potrivit legii.

Ministerul Justiției mai precizează că în data de 24 aprilie, data preluării de către Ana Birchall a mandatului de interimar la Ministerul Justiției, această lucrare referitoare la demisia lui Marius Iacob figura în evidențele ministerului ca fiind rezolvată.