Ministrul Economiei: „Mă voi supune necondiționat oricărei noi decizii care va fi luată de CExN”
Foto: jurnalul.ro

Ministrul Economiei: „Mă voi supune necondiționat oricărei noi decizii care va fi luată de CExN”

7 știri, 22

Gheorghe Șimon, ministru al Economiei și deputat PSD Maramureș, declară că se va "supune necondiționat" oricărei decizii care va fi luată de către CExN, susținând că liderii centrali ai partidului și factorii decizionali ai Guvernului trebuie să dea dovadă de unitate.

Într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, Gheorghe Șimon susține că România are nevoie de stabilitate și o bună guvernare, iar el se va "supune necondiționat" oricărei decizii care va fi luată de către CExN.

"În calitate de parlamentar ales și în calitate de ministru numit de către colegii mei din PSD, consider că, în primul rând, România are nevoie de stabilitate și de o bună guvernare, pentru ca măsurile propuse în campania electorală din 2016 să poată fi respectate, în totalitate. Am ajuns deputat PSD Maramureș, la al doilea mandat, prin votul liber exprimat de cetățenii județului pe care îl reprezint, fiind o poziție care mă onorează și mă responsabilizează.

Am fost numit ministru al Economiei de către colegii mei din PSD, în cadrul unei ședințe de Comitet Executiv al partidului. Mesajul meu către toți cei care mi-au acordat încrederea, învestindu-mă cu votul lor, este acela că mă voi supune, necondiționat, oricărei noi decizii care va fi luată de către CEx al PSD. Înainte de toate primează interesele României și ale românilor. România are nevoie de stabilitate, de coerență și de o bună guvernare.

Pentru...

    Citește pe jurnalul.ro