Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc anunță că Uber nu va fi interzis: Vom reglementa acest domeniu9Foto© bzi.ro

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc anunță că Uber nu va fi interzis: Vom reglementa acest domeniu

, 31 știri, 8 vizualizări

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a caracterizat joi drept „fake news” informațiile legate de interzicerea companiilor de ride sharing, precizând că domeniul va fi reglementat în curând, proiectul de act normativ urmând a fi pus în dezbatere publică în curând, informează mediafax.ro.

„Am avut o întâlnire cu cei de pe platformele electronice: Uber, Clever, etc. Am avut o întâlnire la minister tocmai pentru a le explica că nu vor fi interziși. Văd că este un fake news care circulă peste tot că Uber este interzis. Am văzut că inclusiv cei de la platformele electronice au declarat că nu vor fi interziși, dar văd că se tot propagă știrea asta peste tot în mass-media.

Nu îi interzice nimeni, nu vor fi probleme, din contră, de 5 ani de zile nu s-a implementat acest domeniu, iar guvernarea PSD este guvernarea care va reglementa acest domeniu. Ei au fost foarte mulțumiți pentru că au avut un partener de dialog în ultima lună, au venit cu câteva observații de care trebuie să ținem cont, după care vom urca acest proiect pe procedura de transparență.