Momentul în care un șofer neatent din Cluj evită la milimetru o tragedie5Foto© stirileprotv.ro

Momentul în care un șofer neatent din Cluj evită la milimetru o tragedie

, 5 știri, 22 vizualizări

Un tânăr de 20 de ani a fost la un pas să își piardă viața, după ce a trecut la câțiva milimetri prin fața unui tren. Tânărul nu a observat trenul pentru că era concentrat pe telefon. S-a întâmplat în județul Cluj.

„Minunea de la trecerea la nivel cu calea ferată, din Jucu Herghelie ‼‼‼‼

Imaginile au fost surprinse de camerele video montate la trecerea la nivel cu calea ferată din Jucu Herghelie, miercuri, 4 decembrie, în Cluj. Conducătorul auto nu a respectat semnalele luminoase și acustice de la trecerea la nivel cu calea ferată din Jucu Herghelie, fiind la un pas de a fi spulberat de trenul care circula pe ruta Cluj-Bistrița Nord.

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, le-a declarat polițiștilor, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj că, în acel moment, atenția îi era distrasă de convorbirea telefonică pe care o purta. E supărat că a predat permisul de conducere pentru 90 de zile, însă e bucuros că se află printre noi. Pentru că viața are prioritate, conducătorii auto trebuie să respecte semnificația indicatoarelor și a semnalizării de la trecerile la nivel cu calea ferată!”, au scris reprezentanții CFR Infrastructură pe Facebook.