Negulescu ar fi ticluit probe nereale4Foto© agerpres.ro

Negulescu ar fi ticluit probe nereale

, 9 știri, 31 vizualizări

Secția Specială care care investighează magistrații „a intrat în pâine”. Procurorii SIIJ l-au trimis în judecată pe fostul procuror Mircea Negulescu, zis „Portocală”, într-un dosar în care este acuzat de cercetare abuzivă și influențarea declarațiilor martorilor.

Potrivit unui comunicat al SIIJ, procurorii din cadrul Secției de investigare a infracțiunilor din Justiție a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat rechizitoriu și au hotărât trimiterea în judecată a unui fost procuror.

„Portocală” a fost eliberat din funcție în cursul anului 2019, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cercetare abuzivă, influențarea declarațiilor martorilor și participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.