O actriță premiată cu Tony și Globul de Aur a murit3Foto© agerpres.ro

O actriță premiată cu Tony și Globul de Aur a murit

, 5 știri, 16 vizualizări

Actrița și cântăreața Diahann Carroll, deschizătoare de drumuri pentru actrițele de culoare din industria de televiziune americană, devenită cunoscută pe plan internațional odată cu rolul din serialul ''Dynasty'', în anii 1980, a decedat vineri, la vârsta de 84 de ani, informează agențiile de știri.

Actrița s-a stins din viață la domiciliul său din Los Angeles după o luptă de mai mulți ani cu cancerul la sân, a precizat impresarul artistei, potrivit AFP.

Născută în cartierul Bronx din New York în iulie 1935, Diahann Carroll a fost mai întâi cântăreață, interpretând apoi pe Broadway și fiind recompensată cu un premiu Tony pentru rolul dintr-o comedie muzicală. A început să joace în filme încă din anii '1950, colaborând cu regizorul Otto Preminger la pelicula ''Porgy and Bess'' (1959).