Orban nu are în vedere majorări de taxe și nici introducerea de taxe noi4Foto© romaniatv.net

Orban nu are în vedere majorări de taxe și nici introducerea de taxe noi

, 12 știri, 45 vizualizări

Premierul Ludovic Orban spune, după o întâlnire cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, că poziția „clară” a Guvernului este de a menține cota unică de impozitare și că nu are în vedere majorări de taxe și nici introducerea de taxe noi.

„Propunerea pe care România o va face Comisiei Europene privind Planul național de recuperare și reziliență a fost principala temă de discuție în cadrul consultărilor de astăzi ale premierului Ludovic Orban cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României. Consultările au avut loc în perspectiva punerii în dezbatere publică, în cursul lunii noiembrie, a propunerii României privind Planul național de recuperare și reziliență, care va fi ulterior transmis Comisiei Europene”, anunță Guvernul.

Potrivit sursei citate, Planul național de recuperare și reziliență, document aflat în lucru la Ministerul Fondurilor Europene, se va baza pe trei piloni: susținerea proiectelor privind infrastructura de transport, a celor care au ca obiectiv reducerea efectelor schimbărilor climatice și stimularea mediului de afaceri.