Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu de Ziua Mondială pentru Siguranța Pacientului3Foto© agerpres.ro

Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu de Ziua Mondială pentru Siguranța Pacientului

, 7 știri, 10 vizualizări

Administrația Prezidențială marchează, marți, Ziua Mondială pentru Siguranța Pacientului prin iluminarea în portocaliu a Palatului Cotroceni.

Marți, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) marchează Ziua Mondială pentru Siguranța Pacientului, iar Administrația Prezidențială a transmis printr-un comunicat de presă că se alătură acestei inițiative prin iluminarea în portocaliu, culoare desemnată de OMS ca simbol al acestui eveniment, a Palatului Cotroceni începând cu ora 19,00.

Campania din acest an, cu tema "Îngrijirile medicale în condiții de siguranță", își propune creșterea gradului de conștientizare atât în rândul profesioniștilor din domeniul furnizării serviciilor de sănătate, cât și al pacienților cu privire la necesitatea dezvoltării culturii siguranței pacientului în sistemul sanitar. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)