Papa Francisc numește un nou șef al securității al Vaticanului, după demisia lui Domenico Giani2Foto© agerpres.ro

Papa Francisc numește un nou șef al securității al Vaticanului, după demisia lui Domenico Giani

, 6 știri, 9 vizualizări

Papa Francisc l-a numit pe Gianluca Gauzzi Brocoletti, în vârstă de 45 de ani, în funcția de șef al securității Vaticanului după demisia luni a Comandantului Jandarmeriei, Domenico Giani, în urma scurgerii în presă a unor informații dintr-o anchetă referitoare la presupuse nereguli financiare la Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, relatează EFE.

Gauzzi Brocoletti era din 2018 comandant adjunct al Jandarmeriei, principalul corp care se ocupă cu securitatea papei și a Vaticanului.

Cu o diplomă în Ingineria Securității și Protecție, obținută la Universitatea 'La Sapienza' din Roma, Brocoletti a intrat în corpul Jandarmeriei în 1995, iar din 1999 a fost responsabil cu planificarea și dezvoltarea infrastructurii rețelei și tehnologiei de securitate și cyber-securitatea Statului Vatican.