Planul roșu activat la Murghiol pentru un accident naval11Foto2Video© observatornews.ro

Planul roșu activat la Murghiol pentru un accident naval

, 24 știri, 69 vizualizări

"Accident naval în care au fost implicate mai multe ambarcațiuni cu persoane, produs în localitatea Murighiol, județul Tulcea. Având în vedere numărul ocupanților, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea echipajelor medicale la fața locului", a transmis, marți, INspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Sursa citată a precizat că, până la acest moment, două persoane ar fi grav rănite.

"Pentru gestionarea situației, în zona respectivă au fost trimise o ambarcațiune pentru transport scafandri și 3 ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor angrenate în misiunea de salvare, la locul incidentului a fost trimis și un elicopter SMURD", a mai transmis IGSU.