Dăncilă, în ședința de Guvern: Măsurile economice pe care le-am luat și-au atins scopul - mai mulți bani în buzunarele cetățenilor
Foto: www.businessmagazin.ro

Dăncilă, în ședința de Guvern: Măsurile economice pe care le-am luat și-au atins scopul - mai mulți bani în buzunarele cetățenilor

10 știri, 81

Înainte de ședința de la Guvern, premierul Viorca Dăncilă a făcut prezentările privind subiectele de pe ordinea de zi. Tot astăzi, premierul ar urma să se întâlnească cu președintele României în cadrul ședinței CSAT.

„Începutul acestei săptămâni arată că măsurile pe care le-am luat și pe care vom continua să le luăm au fost bune și și-au atins scopul. Mai mulți bani în buzunarele cetățenilor. Să ne uităm puțin la cifre. Câștigul salarial mediu net a crescut în aprilie 2018 cu 14, 7% față de luna aprilie a anului trecut, iar puterea de cumpărare a crescut cu 9%, potrivit datelot transmise de Institutul Național de Statistică”, a declarat Dăncilă.

„Mai mult, creșterea din luna aprilie vine după ce și în martie câștigul salarial mediu net a crescut cu 15,5% față de luna martie a anului trecut. Acest lucru e foarte important și important e și faptul că salariile nete au crescut în n toate sectoarele economice. Sunt cifre care ne arată că mesajele alarmiste nu au niciun fundament, nu au nicio bază. Important e să ne bazăm pe cifre, nu ce vrea să creadă o persoană sau alta”, a adăugat premierul.

Premierul a vorbit și despre programul „Investește în tine”, care se află pe ordinea de zi a ședinței Guvernului.

„Pe ordinea de zi a ședinței Guvernului avem programul „Investește în tine”, continuăm astfel sprijinul acordat tinerilor, așa cum ne-am asumat prin programul de guvernare. Ben...

Citește pe antena3.ro



Tendințe