Președintele Trump vrea să înceapă retragerea trupelor din Afganistan înaintea alegerilor din 20202Foto© romanialibera.ro

Președintele Trump vrea să înceapă retragerea trupelor din Afganistan înaintea alegerilor din 2020

, 5 știri, 33 vizualizări

Președintele SUA, Donald Trump, vrea să inițieze retragerea trupelor americane din Afganistan înaintea scrutinului prezidențial din anul 2020, a declarat luni secretarul de Stat Mike Pompeo, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Rugat să spună, în cursul unei intervenții la Clubul Economic de la Washington, dacă se așteaptă la diminuarea numărului efectivelor americane din Afganistan înainte de următorul scrutin prezidențial, Mike Pompeo a răspuns: "Aceasta este directiva primită din partea președintelui Statelor Unite. A fost fără ambiguități: ne-a spus să oprim războaiele fără sfârșit și să începem retragerea trupelor".

Donald Trump a promis în campania electorală din anul 2016 retragerea trupelor americane din Afganistan. Însă, după ce a devenit președinte, Trump a fost nevoit să accepte suplimentarea efectivelor militare, care acum sunt la nivelul de 14.000 de membri.