Prezentatoarea Acces Direct, de la Antena 1, Mirela Vaida, își aniverseazã azi bãiatul cel mare, Vladimir3Foto© a1.ro

Prezentatoarea Acces Direct, de la Antena 1, Mirela Vaida, își aniverseazã azi bãiatul cel mare, Vladimir

, 5 știri, 9 vizualizări

E veselie mare azi în familia Mirelei Vaida. Îndrãgita prezentatoare de la Antena 1 își aniverseazã bãiețelul cel mare, pe Vladimir, care împlinește astãzi trei anișori.

„Sunt singurã cu toți trei, dar am noroc cã grãdinița este deschisã și în august și Vladimir își va putea serba ziua ca toți ceilalți copii care sunt aniversați în timpul anului școlar, pentru cã asta își dorea, sã fie alãturi de prietenii lui de la grãdi.

Chiar acum suntem pe drum într-acolo, unde i-am invitat și pe Belle și pe Spiderman, vom avea și tort cu Fulger McQueen , iar Vladimir abia așteaptã sã sufle în lumânãri, e extrem de entuziasmat de fiecare datã când trebuie sã facã asta!”, a povestit Mirela.