Prima ședință a Comisiei naționale pentru trecerea la moneda euro are loc joi

Prima ședință a Comisiei naționale pentru trecerea la moneda euro are loc joi

21 știri, 25

Conducerea comisiei s-a reunit în 4 aprilie, la ședință, la care au participat și premierul Viorica Dăncilă și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, fiind stabilite Regulamentul de organizare și funcționare, precum și ordinea de zi a primei ședințe a comisiei.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că discuția cu guvernatorul BNR a fost una „relaxată și constructivă“. „A fost o discuție relaxată, constructivă, pentru un proiect lansat de Liviu Dragnea la congresul PSD, un proiect de țară, care ar putea deveni al treilea proiect de țară după NATO și intrarea în UE - adoptarea monedei euro. Am adoptat regulamentul de organizare și funcționare al comisiei, am stabilit și prima ședință, care va avea loc mâine (joi -n.r.).

Domnul guverantor a avut o deschidere foarte mare, ne-a spus ca în cadrul BNR există o comisie tehnică care a făcut studii pe care vrea să ni le pună la dispoziție“, a spus Viorica Dăncilă.

    Citește pe adevarul.ro