Primarul din Ulmeni nu renunță la greva foamei3Foto© wall-street.ro

Primarul din Ulmeni nu renunță la greva foamei

, 5 știri, 29 vizualizări

Primarul orașului Ulmeni, din județul Maramureș, Lucian Morar (PMP), aflat de patru zile în greva foamei, în fața ministerului Sănătății, a fost vizitat, astăzi, de președintele executiv al Asociației Orașelor din România, Ionel Chiriță. Acesta a făcut un apel către toți primarii de orașe din România să ia atitudine atitudine publică de susținere a “colegului” de la Ulmeni.

“Asociația Orașelor din România se solidarizează cu demersul domnului Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni, județul Maramureș, de a protesta împotriva refuzului pentru solicitările privind deschiderea unei substații de ambulanță în orașul său”, arată Ionel Chiriță într-o scrisoare publică, trimisă EVZ.

Primarul orașului Ulmeni se află, de luni, în greva foamei, la Ministerul Sănătății.

Pentru a-și instala cortul în fața instituției a fost cât pe ce să se ia la bătaie cu jandarmii care au încercat să îl împiedice.“Politicul a decis înființarea unei substații în comuna Ariniș, cu 1000 de locuitori, la opt kilometri de mine, și nu la Ulmeni, un oraș care are 7500 de locuitori din care 1900 sunt romi și 1850 de maghiari.