Producția industrială din China, la cel mai mic nivel din ultimii 17 ani3Foto© romanialibera.ro

Producția industrială din China, la cel mai mic nivel din ultimii 17 ani

, 7 știri, 12 vizualizări

Indicatorii referitori la vânzările cu amănuntul și investiții s-au înrăutățit la rândul lor, potrivit datelor publicate luni, întărind opiniile că China va reduce unele dobânzi în această săptămână, pentru prima oară în ultimii trei ani, pentru a preveni un declin accentuat al activităților.

În pofida unei serii de măsuri de stimulare adoptate de Beijing începând de anul trecut, a doua mare economie a lumii nu s-a stabilizat încă, iar analiștii afirmă că Beijingul trebuie să ia noi măsuri de susținere.

Creșterea producției industriale a încetinit în mod neașteptat în august, la 4,4%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Acesta este cel mai lent ritm înregistrat din februarie 2002 și urmează unui avans de 4,8% în luna iulie. Analiștii intervievați de Reuters prognozau o creștere a producției industriale de 5,2%.