PSD nu exclude varianta organizării alegerilor locale și parlamentare în aceeași zi3Foto© antena3.ro

PSD nu exclude varianta organizării alegerilor locale și parlamentare în aceeași zi

, 8 știri, 38 vizualizări

Totuși, scrutinul va putea avea loc "în momentul în care nu va exista niciun fel de risc pentru populație", în ce privește epidemia de coronavirus, a spus politicianul, potrivit rfi.ro.

"Dacă vor fi foarte bine organizate și vorbim aici nu doar de partea de protecție personală, de măști, de tot ce înseamnă mănuși și echipament, dar posibilitatea de a găsi totuși o cale de a vota și prin vot de la distanță, în momentul în care avem un astfel de sistem bine pus la punct, probat și acceptat de toate partidele, putem discuta de o posibilitate de a ne gândi, poate cum spuneau zilele trecute colegii mei, în aceeași zi atât localele, cât și alegerile generale", a afirmat Valeriu Steriu.

Deputatul PSD afirmă că "până la urmă, într-o singură zi poți organiza, astfel încât rând pe rând oamenii să intre, să păstreze distanța, dar campania electorală presupune întâlniri cu oamenii, presupune oriunde în lume, cel puțin în ultimii 100 de ani, mâini strânse ale oamenilor.