Racla cu moaștele Sf. Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în baldachinul din Curtea Catedralei Mitropolitane

Racla cu moaștele Sf. Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în baldachinul din Curtea Catedralei Mitropolitane

18 știri, 12

Sfânta Parascheva 2018. Credincioși din țară și din străinătate au participat, la Iași, la scoaterea în procesiune a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva, manifestare religioasă care a avut loc joi dimineața, în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Un sobor de preoți, condus de Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a purtat racla cu moaștele Sfintei Parascheva în procesiune. Aceasta a fost apoi depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Catedralei Mitropolitane, urmând ca preoții să oficieze slujba de sfințire a apei și Taina Sfântului Maslu, precum și Sfânta Liturghie.

La procesiune au luat parte peste o mie de pelerini, ce au venit încă din ziua precedentă la Iași pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mulți dintre credincioși sunt din Voluntari, în cursul acestei zile urmând să ajungă la Iași 170 de autocare din această localitate.

În prezent, la un rând format pe o distanță de circa 2,5 kilometri așteaptă aproximativ 8.000 de pelerini. Prima persoană care s-a închinat la moaștele Sfintei Parascheva a fost o femeie din Piatra Neamț, aflată la Iași de miercuri dimineață.

Pelerinii care vor merge în aceste zile pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Moaștele vor fi aduse special la Iași, joi seara, de la o mă...

Citește pe jurnalul.antena3.ro