Regatul Unit nu va deveni un ″stat-vasal al UE″, declară negociatorul britanic David Frost2Foto© rfi.ro

Regatul Unit nu va deveni un ″stat-vasal al UE″, declară negociatorul britanic David Frost

, 9 știri, 8 vizualizări

Mijlocul lunii octombrie reprezintă ultimul termen pentru încheierea unui acord post-Brexit cu Uniunea Europeană, potrivit premierului britanic Boris Johnson, care repetă că Regatul Unit nu va face compromisuri cu privire la independența sa, înainte de deschiderea la Londra săptămâna celei de-a opta sesiuni de negocieri.

”Intrăm acum în faza finală a negocierilor noastre cu UE”, va declara luni șeful guvernului conservator,  șeful guvernului conservator, transmite Reuters.

Marea Britanie a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, la aproape patru ani după un referendum important care a marcat sfârșitul a aproape 50 de ani de aderare la Uniunea Europeană. Dar rămâne guvernată de reglementările europene până la sfârșitul anului, în timp ce cele două părți încearcă să încheie un acord de liber schimb.