Risc de avalanșe în munții Făgăraș, Bucegi și Parâng4Foto© businessmagazin.ro

Risc de avalanșe în munții Făgăraș, Bucegi și Parâng

, 5 știri, 25 vizualizări

Potrivit ANM, riscul este încadrat la nivelul 3 pe o scară de la 1 la 5, întrucât stratul de zăpadă proaspăt depusă depășește în unele zone 20 de centimetri. După cum transmite Mediafax, meteorologii avertizează că vremea va fi ușor instabilă, local se vor semnala precipitații ce vor avea și caracter de aversă, însoțite și de descărcări electrice. Acestea vor fi ploi la altitudini joase, iar la peste 1.800 de metri vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare de 60-80 km/h pe crestele din Carpații Meridionali. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

În Munții Făgăraș, unde la altitudini de peste 1.800 de metri este risc însemnat de producere a unor avalanșe, s-a depus un strat proaspăt de până la 15 centimetri de zăpadă umedă, care încarcă suplimentar stratul vechi, umezit în partea sa superioară. În interiorul stratului se găsesc numeroase cruste de gheață care pot constitui planuri de alunecare pentru straturile superioare. Astfel, pe pantele suficient de înclinate se vor semnala curgeri și avalanșe de topire ce pot antrena în cazuri izolate și straturi din profunzime, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici.

Aceeași situație este întâlnită și în Munții Bucegi, Țarcu-Godeanu și Parâng-Șureanu, în Masivul Bucegi depunându-se un strat proaspăt de zăpadă de până la 20 centimetri. Astfel, până sâmbătă seara, la altitudini de peste 1.800 de metri, riscul de producere a unor avalanșe este însemnat, de 3 pe o scară de la 1 la 5. În grupa nordică a Carpaților Orientali riscul este moderat.