România a primit a treia tranșă de trei miliarde de euro din împrumutul de la Comisia Europeană4Foto© euractiv.ro

România a primit a treia tranșă de trei miliarde de euro din împrumutul de la Comisia Europeană

, 15 știri, 41 vizualizări

Comisia Europeană a alocat, marți, 8,5 miliarde de euro în cadrul celei de-a treia tranșe a împrumutului acordat prin instrumentul SURE unui număr de cinci țări. România a primit 3 miliarde de euro.

Potrivit unui comunicat al CE, în cadrul sprijinului financiar acordat marți, Belgia a primit 2 miliarde de euro, Ungaria 200 de milioane, Portugalia și România câte 3 miliarde de euro, iar Slovacia a primit 300 de milioane de euro.

Acest sprijin, sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase, le va permite acestor state să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice efectuate în vederea menținerii locurilor de muncă. Mai exact, sprijinul financiar la acoperirea costurilor legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare instituite ca răspuns la pandemia de Covid-19 și destinate inclusiv lucrătorilor independenți.