Săptămână de proteste ale angajaților din penitenciare3Foto© stirileprotv.ro

Săptămână de proteste ale angajaților din penitenciare

, 14 știri, 14 vizualizări

Angajații sunt nemulțumiți de regimul de muncă la care sunt supuși, informează Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) și Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP). Cele două organizații sindicale, care reunesc 9.000 de persoane din totalul de 13.000 de salariați din sistemul penitenciar, au adoptat un calendar de proteste potrivit căruia în zilele de luni, miercuri și vineri, vor avea loc mitinguri în penitenciarele din țară.

Sindicaliștii au următoarele revendicări: adoptarea statutului polițistului de penitenciare (eliminarea amendamentelor neconstituționale, nedemocratice și anti-sindicale), publicarea de urgență a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021 (impus prin OUG 114/2018) - similar celorlalte instituții din structura de apărare națională, interzicerea muncii forțate în sistemul penitenciar, unde deținuții sunt plătiți, spre deosebire de personal; plata muncii suplimentare necompensate cu timp liber (conform legii) - similar celorlalte instituții din structura de apărare națională, stoparea suprasolicitării și vulnerabilizării personalului ca soluție pentru lipsa de resurse umane și financiare, precum și ca reacție managerială la dezacordul de a munci suplimentar; plata cheltuielilor turistice pentru întreg personalul și nu doar pentru 17% dintre salariați.

În calendarul de acțiuni de protest pregătit de cele două organizații sindicale se mai află și un miting în Piața Victoriei, programat pentru luna iunie, la care sunt așteptate 3000 de persoane.