Schemă de ajutor de minimis pentru construcția de rezidențe pentru vârstnici2Foto© romaniatv.net

Schemă de ajutor de minimis pentru construcția de rezidențe pentru vârstnici

, 9 știri, 10 vizualizări

"S-a adoptat și memorandumul privind instituirea schemei de ajutor de minimis pentru finanțarea programului 'Ana Aslan - rezidențe pentru vârstnici'. Susținerea financiară constă în acordarea unui ajutor nerambursabil de până la 500.000 de euro pentru construcție, reabilitare și/sau înființare, amenajare și dotare de rezidențe pentru persoanele vârstnice.

Acesta va fi plătit la terminarea lucrărilor și după obținerea autorizației de funcționare provizorie de la Ministerul Muncii, diferențiat în funcție de localizarea rezidenței, adică până la 50% dacă rezidența se află într-o localitate din primele 10 județe, după nivelul de dezvoltare regională, până la 75% dacă rezidența respectivă se află într-o localitate din următoarele 10 județe după nivelul de dezvoltare regională și până la 100% dacă rezidența se află într-o localitate din ultimele 20 de județe după nivelul de dezvoltare", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

El a adăugat că numărul total de beneficiari este de aproximativ 2.000 de societăți. "Vor putea fi eligibile atât cheltuielile de construcție, reabilitare, amenajare și dotare, cât și cele pentru asigurarea utilităților necesare, respectiv alimentarea cu apă, gaze naturale, canalizare, agent termic, energie electrică și telecomunicații. Comisia Națională pentru Strategie și Prognoză este furnizorul, inițiatorul și administratorul", a precizat Barbu.