Șefa ICCJ: Trecem printr-o perioadă în care minciuna, impostura, manipularea stau cu regele la masă
Foto: www.money.ro

Șefa ICCJ: Trecem printr-o perioadă în care minciuna, impostura, manipularea stau cu regele la masă

7 știri, 43

„Independența, imparțialitatea justiției sunt elemente fundamentale în evoluția unei societăți cu adevărat democratică. Singurul factor de echilibru și stabilitate într-o societate democratică este justiția, ori cât de mult nu ar agrea unii această idee. (...) Este foarte important ca sistemul de drept românesc să cunoască legi care să cuprindă garanții adecvate în ceea ce privește independența și imparțialitatea justiției”, a declarat Cristina Tarcea, în cadrul unei conferințe organizate de Curtea de Apel Alba Iulia și Baroul Alba.

Președintele ICCJ a menționat că este foarte important ca „un act decent de justiție” să se realizeze în condițiile unei „finanțări decente” a sistemului de justiție, subliniind că, din punctul său de vedere, ceea ce este mai presus de toate acestea este „calitatea” persoanelor care sunt chemate să facă justiție.

„Spun asta pentru că, cunoaștem cu toții, trecem printr-o perioadă plină de provocări, în care minciuna, impostura, manipularea stau cu regele la masă, ca să citez un clasic poet român. E o perioadă în care toată lumea pretinde că este specialistă în drept și pretinde ca actul de justiție să fie realizat potrivit valorilor ce doresc să ni le impună. Eu cred că numai calitatea umană a celor care sunt chemați să facă actul de justiție ne poate ajuta să depășim aceste momente”, a afirmat Cristina Tarcea.

Președintele ICCJ a adăugat că un al...

    Citește pe money.ro