Șeful Poliției Eforie, acuzat de procurorii DNA că încasa o mită de 300 de lei pe zi pentru a tolera comerțul clandestin pe plajă6Foto© antena3.ro

Șeful Poliției Eforie, acuzat de procurorii DNA că încasa o mită de 300 de lei pe zi pentru a tolera comerțul clandestin pe plajă

, 14 știri, 88 vizualizări

Șeful Poliției din Eforie, Coteanu Cornel Gabriel, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu, transmite DNA.

În perioada iulie-august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru a permite și a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța, susține DNA.

Procurorii spun că este vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.