​Senatorul Nicolae Marin a demisionat din PSD3Foto© hotnews.ro

​Senatorul Nicolae Marin a demisionat din PSD

, 11 știri, 5 vizualizări

"Într-o democrație sănătoasă, dezbaterea și competiția sunt încurajate pentru că aduc progres. Constat că dezbaterile provocate de mine în ultima perioadă în PSD Galați au deranjat și am fost izolat. Pentru binele tuturor, am hotărât să renunț la calitatea de membru PSD și de chestor al Senatului și voi activa ca senator independent până când mă voi implica într-un alt proiect politic. Le mulțumesc celor care susțin demersul meu chiar dacă n-au avut curajul să vorbească, deocamdată, în public", a precizat Marin.

Nicolae Marin a candidat pe 2 august, la Conferința județeană de alegeri, pentru funcția de președinte al Organizației Județene PSD Galați, unde a obținut 49 de voturi, fiind învins de europarlamentarul Dan Nica, care a obținut 334 de voturi. În discursul de candidatură, Marin a criticat activitatea lui Dan Nica, dar și a altor membri aflați în conducerea PSD Galați, solicitând ca aceștia să facă un pas în spate.

Nicolae Marin este la al doilea mandat de senator.