Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare anunță declanșarea de proteste2Foto© bzi.ro

Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare anunță declanșarea de proteste

, 6 știri, 8 vizualizări

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de diminuarea salariilor pentru majoritatea angajaților din sistemul penitenciar, cerând plata muncii suplimentare, acordarea de vouchere de vacanță și actualizarea normelor de hrană și echipament.

Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare, organizație sindicală majoritară reprezentând salariați din sistemul administrației penitenciare și Ministerul Justiției, declanșează acțiuni de protest pe termen nedeterminat ca urmare a diminuărilor salariale suferite de majoritatea angajaților din sistemul penitenciar, se arată într-un comunicat de presă tranmis marți.

"Cu toate că, în anul 2019, în tot sistemul public sunt asigurate prin buget (fiind achitate integral) drepturile salariale, inclusiv creșterile salariale prevăzute de Legea-cadru nr 153/2017, dar și alte creșteri suplimentare (educație), în sistemul penitenciar, începând cu 01.01.2019 au fost sistate de la plată: orele suplimentare necompensate cu timp liber, decontarea cheltuielilor turistice (echivalent vouchere vacanță), majorarea pentru misiuni speciale, precum și plata sentințelor judecătorești; de asemenea, nu au fost acordate majorările legale privind normele de hrană și echipament", scrie în comunicat.