Sindromul Cernobîl: Rusia a ascuns contaminarea masivă a petrolului din conducta Drujba© bzi.ro

Sindromul Cernobîl: Rusia a ascuns contaminarea masivă a petrolului din conducta Drujba

, 5 știri, 27 vizualizări

Firma națională de transport petrol belarusă, Gomeltransneft, a identificat între 19 și 22 aprilie că petrolul din conducta Drujba operată de Transneft - firma națională rusă de transport și monopolistul la export al petrolului rusesc – este contaminat cu compuși clorizi organici, care sunt utilizați în puțurile de petrol pentru curățire și creșterea producției.

Compușii de această factură, utilizați la extracție pentru eficientizarea producției, trebuie separați ulterior unor asemenea operațiuni deoarece distrug echipamentele de rafinare și, la temperaturi mari, creează clorină sub formă de gaz, un compus otrăvitor (utilizat într-o anumită formă în Siria ca armă chimică împotriva opoziției lui Bashar al Assad). Testele din 19-22 aprilie în Belarus au relevat contaminarea cu cloridă în proporție de 150-330 la milion, mult peste cele 10 părți la milion admise ca limită în acest tip de transport, potrivit criteriilor Transneft.

Partea cea mai descumpănitoare a fost absența totală a comunicării făcute de către Transneft. Ca în cazul Cernobîl, Rusia a ascuns problema partenerilor occidentali. Compania rusă de transport petrolier - care livrează 10 milioane de barili de petrol pe zi prin cele 68.000 km de conducte din Rusia și exportă 4 milioane de barili de petrol pe zi, majoritatea prin conducta Drujba, cu lungime de 5500 km ce alimentează Belarus, Polonia, Ungaria, Germania, Slovacia și Cehia - nu a spus nimic mai bine de 10 zile.