Trei banci romanesti se aliaza si cumpara un transportator de cash© wall-street.ro

Trei banci romanesti se aliaza si cumpara un transportator de cash

, 4 știri, 7 vizualizări

BRD Groupe Société Générale și Raiffeisen Bank România au intrat în acționariatul CIT ONE (fosta BCR Procesare), o divizie a grupului BCR specializată în transport, procesare și depozitare de valori, printr-o operațiune de infuzie de capital, în urma căreia BCR, BRD și Raiffeisen vor deține o cotă egală de acțiuni de câte 33,3%.

“Aceasta tranzacție se aliniază cu strategia celor trei bănci de a optimiza, dezvolta și eficientiza transportul și procesarea numerarului, iar înțelegerea reprezintă un pas strategic realizat cu succes de către cele trei companii, ce urmează direcția de consolidare a acestui segment de piață si tendința, la nivel internațional, de  colaborare între jucătorii din piața bancară în acest domeniu”, specifică un comunicat comun al celor trei instituții financiare.

Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea acordului din partea autorităților de supraveghere și de concurență competente, precum și a unui set mai amplu de formalități legale.