Turneul de la Wimbledon ar putea fi amânat din cauza pandemiei cu coronavirus3Foto© onlinesport.ro

Turneul de la Wimbledon ar putea fi amânat din cauza pandemiei cu coronavirus

, 5 știri, 10 vizualizări

Turneul de la Wimbledon va fi amânat din cauza pandemiei de coronavirus, a declarat vicepreședintele Federației germane de tenis (DTB), Dirk Hordorff, citat de Reuters. Anunțul oficial va fi făcut în această săptămână. Turneul ar fi trebuit să aibă loc în perioada 29 iunie - 12 iulie.

"Wimbledonul a anunțat că vor avea miercuri o reuniune a consiliului său de administrație, în cadrul căreia va fi luată decizia finală", a declarat Hordorff într-un interviu pentru Sky Sports.

"Sunt implicat în organismele ATP ȘI WTA. Decizia necesară a fost deja luată, iar Wimbledonul va decide miercuri anularea turneului. Nu există niciun dubiu în această privință. Este un lucru necesar în situația actuală. Este complet nerealist să ne imaginăm că, în condițiile actualelor restricții de călătorie, ar putea avea loc un turneu internațional de tenis, la care ar urma să vină sute de mii de oameni din toate colțurile lumii'', a subliniat acesta.