Un bărbat a murit după ce a leșinat într-un bazin din stațiunea Geoagiu-Băi
Foto: adevarul.ro

Un bărbat a murit după ce a leșinat într-un bazin din stațiunea Geoagiu-Băi

5 știri, 136

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, Călin Dumitrescu, a declarat că sâmbătă, pe numărul de urgență 112 s-a primit o sesizare privind un incident în stațiunea Geoagiu-Băi, din județul Hunedoara.

Un martor a anunțat că un bărbat a leșinat în timp ce se afla în bazin. Medicii care au ajuns la bazin au constatat decesul victimei, după manevrele de resuscitare.

"Bărbatul de 63 de ani, din județul Alba, a decedat. I s-a făcut rău în bazin și a fost scos din apă inconștient. (...) S-a făcut resuscitare timp de 45 de minute, dar fără succes. Colegii bănuiesc un infact miorcardic", a declarat Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, pentru Mediafax.

Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a murit bărbatul.

"Din primele verificări, nu sunt suspiciuni de comitere a unei infracțiuni", a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

    Citește pe romaniatv.net