Un fermier belgian a mutat accidental granița cu Franța, nemulțumit că o piatră de hotar stătea în calea tractorului6Foto© stirileprotv.ro

Un fermier belgian a mutat accidental granița cu Franța, nemulțumit că o piatră de hotar stătea în calea tractorului

, 9 știri, 76 vizualizări

Un pasionat de istorie a fost cel care a observat că piatra de hotar a fost mutată cu 2.29 metri în teritoriul Franței, ceea ce, tehnic, a mărit suprafața Belgiei în detrimentul Republicii Franceze. Totul, din cauza unui fermier deranjat de faptul că piatra stătea în calea tractorului său, potrivit BBC News.

Incidentul nu a cauzat un scandal internațional, ci a fost considerat amuzant de ambele părți ale frontierei. „A făcut Belgia mai mare și Franța mai mică, nu e o idee bună”, a declarat David Lavaux, primarul satului Erquelinnes.

Situația va fi rezolvată pe cale amiabilă. Autoritățile locale din Belgia au de gând să îl roage pe fermier să mute piatra de hotar la locul ei oficial, altfel speța ar putea ajunge la Ministerul Belgian de Externe, care ar trebui să reînființeze comisia franco-belgiană ce stabilește granițele, ce nu s-a mai întrunit din 1930.