Un focar de pestă porcină a fost confirmat în Satu Mare
Foto: www.puterea.ro

Un focar de pestă porcină a fost confirmat în Satu Mare

9 știri, 43

Potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), specialiștii din Satu-Mare au diagnosticat, în 10 ianuarie, porcii dintr-o gospodărie din comuna Micula ca fiind afectați de pestă africană, iar probele biologice prelevate au fost trimise în aceeași zi la Laboratorul Național de Referință din cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, confirmându-se a doua zi suspiciunea.

"Imediat ce DSVSA Satu-Mare a fost notificată despre apariția de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comuna Micula, suspicionându-se prezența pestei porcine africane, au fost impuse restricții de miscare a animalelor și au fost prelevate probe pentru analize", precizează ANSVSA.

Conform procedurilor, Centrul Local de Combatere a Bolilor și DSVSA Satu-Mare au luat mai multe măsuri de prevenire și extinderii bolii, între care uciderea celor 13 porci domestici din gospodăria afectată, cadavrele fiind incinerate. De asemenea, s-a făcut dezinfecția gospodăriei, a spațiilor în care stau animalele, a aleilor, a perimetrelor și a obiectelor potențial contaminate. A mai fost făcut recensământul porcilor din vecinătatea gospodăriei afectate și au fost stabilite o zonă de protecție și de supraveghere în jurul focarului.

ANSVSA mai spune că a notificat structurile abilitate de la nivel național și din cadrul Uni...

Citește pe romaniatv.net