Un fost ministru este acuzat că a plătit 350.000 de euro pentru asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia4Foto© romaniatv.net

Un fost ministru este acuzat că a plătit 350.000 de euro pentru asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia

, 4 știri, 298 vizualizări

Melvin Theuma a declarat în fața unui tribunal din Malta că ucigașul plătit a primit banii de a la un bărbat în numele lui Chris Cardona, care până în luna ianuarie a deținut funcția de ministru al Economiei. Theuma a susținut că banii dați de Cardona au ''depășit'' tariful perceput de ucigaș de la omul de afaceri Yorgen Fenech, care este acuzat de complicitate la crimă.

Publicația 'The Times of Malta' a relatat că fostul ministru Chris Cardona a respins declarațiile făcute de Theuma în fața judecătorilor, susținând că este vorba de ''aberații bazate pe minciuni care nu au niciun sens''. Cardona a demisionat din parlament, dar este unul dintre adjuncții liderului Partidului Laburist, formațiune aflată la guvernare în Malta.

Daphne Caruana Galizia a fost ucisă la 16 octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei unde locuia, în satul maltez Bidnija. Ea a fost dată în judecată de Cardona după ce a scris că fostul ministru vizitase un bordel în timp ce se afla în Germania cu afaceri.