Un medic din Dâmbovița ar fi agresat ruda unui pacient

Un medic din Dâmbovița ar fi agresat ruda unui pacient

8 știri, 28

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița a demarat cercetări, după ce un medic de la Spitalul Pucioasa a fost acuzat că ar fi agresat ruda unui pacient, în mediul virtual fiind postată o înregistrare a incidentului.

Din înregistrare rezultă că incidentul a avut loc pe holul spitalului, chiar la intrarea în cabinetul medicului, iar o persoană îl întreabă care este numele lui și doctorul, revoltat că este filmat, agresează persoana respectivă.

''Au fost depuse două plângeri la Poliție, una din partea unei persoane care susține că a fost agresată de medic, iar alta din partea cadrului medical care spune că a fost amenințat. În urma sesizărilor, s-au deschis două dosare penale, unul pe numele medicului - pentru purtare abuzivă, iar celălalt, în urma plângerii depuse de doctor - pe numele celeilalte persoane implicate în incident, pentru amenințare'', a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița, Alexandra Niculae.

Conform sursei citate, incidentul a avut loc joi seara. Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

    Citește pe antena3.ro