Un pompier de 46 ani a murit după ce s-a infectat cu Covid-1911Foto1Video© stirileprotv.ro

Un pompier de 46 ani a murit după ce s-a infectat cu Covid-19

, 24 știri, 41 vizualizări

Plutonierul Adjutant Șef Gheorghe Romeo Banu, confirmat cu Covid-19 pe 13 octombrie, a murit luni în Secția UPU a Spitalului Județean Vâlcea, unde fusese internat în data de 19 octombrie în urma agravării stării de sănătate.

„Plt. Adj. Sef. Banu Gheorghe Romeo, născut în data de 09.07.1974, angajat ca subofiter operativ principal la data de 01.09.2006 în cadrul Gărzii de Intervenție Brezoi – Detașamentul de Pompieri Rm. Valcea - ISUJ Valcea, a fost confirmat cu Covid - 19 la data de 13.10.2020. În perioada 13.10.2020 - 26.10.2020 a fost emisă decizia de izolare la domiciliu, iar din cauza prezentării unor simptome specifice virusului, începând cu data de 19.10.2020 a fost internat în Spitalul Județean Vâlcea, Secția de Boli Infecțioase.”, au anunțat colegii pompierului din cadrul ISU Vâlcea.

Starea de sănătate s-a deteriorat brusc iar luni seară, la ora 20.00, a survenit decesul pompierului. ISU Vâlcea nu a precizat dacă Gheorghe Romeo Banu suferea și de alte boli sau era doar infectat cu Covid-19.