Victor Ponta le cere parlamentarilor români, într-un interviu pentru Associated Press, să nu-l destituie pe premier
Foto: www.romaniatv.net

Victor Ponta le cere parlamentarilor români, într-un interviu pentru Associated Press, să nu-l destituie pe premier

8 știri, 23

Secretarul general al guvernului român, Victor Ponta, le-a cerut luni parlamentarilor români, într-un interviu acordat agenției Associated Press, să nu-l destituie pe prim-ministrul țării cu ocazia moțiunii de cenzură înaintate de membrii propriului său partid și care va fi supusă votului în această săptămână, relatează luni San Francisco Chronicle.

Ponta, fost premier, a declarat în interviu că prim-ministrul Sorin Grindeanu este un garant al stabilității și predictibilității în România. Grindeanu este 'opțiunea bună, opțiunea pozitivă, opțiunea pentru viitor', a spus el.

''Partidul Social-Democrat, aflat la guvernare, a retras sprijinul politic pentru Sorin Grindeanu săptămâna trecută, susținând că acesta nu a pus în aplicare programul formațiunii. Aflat în funcție din ianuarie acest an, Grindeanu neagă că ar avea rezultate nesatisfăcătoare și afirmă că liderul partidului, Liviu Dragnea, caută să obțină un control mai mare asupra PSD. Lui Dragnea îi este interzis să fie premier ca urmare a unei condamnări privind fraudarea votului'', notează agenția de presă citată.

Parlamentul român are programată miercuri supunerea la vot a moțiunii de cenzură. Dacă aceasta nu este adoptată, Grindeanu rămâne prim-ministru. Dacă moțiunea trece, coaliția de guvernământ va propune un nou candidat pentru funcția de prim-ministru, care apoi va fi numit de președintele Klaus Iohannis. Sorin Gr...

    Citește pe jurnalul.ro