Victor Ponta: Mă gândesc să candidez în 2024 la Președinție; e un an special, cu patru alegeri2Foto© revistapresei.hotnews.ro

Victor Ponta: Mă gândesc să candidez în 2024 la Președinție; e un an special, cu patru alegeri

, 5 știri, 104 vizualizări

"Probabil. Nu știu să spun de pe acum și mai e mult. Evident că mă gândesc, pentru că eu văd 2024 ca un an special (...), pentru că este anul în care avem patru alegeri: prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și locale. Deci, este momentul în care poți să faci într-adevăr o reformă, în primul rând de persoane, dar și de structură, de gândire politică, sau pierzi ocazia și rămâi prins iarăși în aceste cicluri nesfârșite de lupte intestine între președinte, Parlament și aleși locali.

Eu cred că 2024 e o șansă uriașă de schimbare radicală a României, pe care n-o ai decât o dată la 20 de ani, că așa-i sistemul electoral. O dată la 20 de ani ajungi cu toate odată și o dată la 20 de ani nu mai candidează cel în funcție. Eu, dacă ratez momentul 2024 - ca om politic vorbesc, nu neapărat președinte - mie nu îmi mai vine rândul peste 20 de ani", a precizat Victor Ponta, la postul Digi 24, conform Agerpres.

Victor Ponta a afirmat că la alegerile prezidențiale din 2014 s-a "bătut" singur și că tot el va fi în continuare principalul său contracandidat.