YouTube Music și YouTube Premium s-au lansat în România4Foto© romanialibera.ro

YouTube Music și YouTube Premium s-au lansat în România

, 7 știri, 4 vizualizări

Începând de astăzi, YouTube Music este disponibil în România. YouTube Music este noua aplicație de muzică de la YouTube, în care poți să asculți, să descoperi sau să vizionezi muzica preferată într-un singur loc. Poți găsi piese oficiale, albume, mii de playlist-uri ale fanilor sau generate de aplicație plecând de la un artist sau o piesă (așa numitul „radio"), întregul catalog de remix-uri, concerte live, cover-uri, mash-up-uri și videoclipuri disponibile pe YouTube.

Noua aplicație YouTube Music poate fi descărcată din Play Store and App Store începând de astăzi, sau poate fi accesată de pe desktop la music.youtube.com. Aplicația YouTube Music vine în două variante: una gratuită, susținută de reclame, iar alta cu abonament, sub titulatura YouTube Music Premium.  Față de versiunea gratuită, YouTube Music Premium oferă redare în background, descărcări și nu are reclame. Costul abonamentului pentru YouTube Music Premium este de 22 lei pe lună.

Utilizatorii de YouTube Music pot utiliza gratuit timp de o lună versiunea YouTube Music Premium.

1. Toată muzica este aici: de la videoclipuri la albume oficiale, single-uri, remix-uri, concerte, cover-uri și toată muzica de nișă și rară care se găsește doar pe YouTube.