Președintele României - Declarații
Președintele României - Ultimele declarații din presa
conducătorul României
“ Cu acest prilej, vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din…
Președintele României,
Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere…
“ modul în care Inițiativa trebuie să se dezvolte și să se adapteze, în contextul regional complex, inclusiv în relaționarea cu partenerii din vecinătate, dar și la nivel global, precum și în ceea ce…
Președintele României,
Proiectele Rail2Sea și Via Carpathia, susținute de Inițiativa celor…
“ valoarea adăugată a proiectelor Rail2Sea și Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăți mobilitatea militară și reziliența în domeniul infrastructurii din regiune
Președintele României,
Proiectele Rail2Sea și Via Carpathia, susținute de Inițiativa celor…
“ Angajamentul față de apărarea colectivă ne oferă fiecăruia dintre cei 32 de Aliați, deopotrivă, garanția unor societăți democratice, în pace și siguranță. În aceeași măsură, rămânem ferm angajați, ca…
Președintele României,
NATO își menține superioritatea militară cu rol de descurajare față de…
“ Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al…
Președintele României,
Cristian Tudor Popescu, ironic cu privire la candidatura lui Iohannis…
“ Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO. Cu o reprezentare echilibrată, puternică și influentă din această regiune, Alianța va putea lua cele mai…
Președintele României,
Ciucă, prima reacție după ce Iohannis a anunțat că vrea la șefia NATO:…
“ Marele avantaj este acela că pot, în sfârșit, să spun cine sunt eu cu adevărat, fără să fiu obligat să mă duc în șablonul unui partid
Președintele României,
Mircea Geoană, argumentația cu care ar putea câștiga Președinția…
“ și subliniază că unitatea și solidaritatea comunității internaționale în sprijinul acordat Ucrainei sunt esențiale și trebuie menținute
Președintele României,
Președintele Iohannis participă la reuniunea de la Paris pentru…
“ Președintele României, Klaus Iohannis, va participa luni, 26 februarie 2024, la Paris, Republica Franceză, alături de o serie de lideri aliați, la o reuniune de lucru privind războiul de agresiune al…
Președintele României,
Președintele Iohannis participă la reuniunea de la Paris pentru…
“ de continuarea sprijinului ferm al țării noastre pentru Ucraina
Președintele României,
România continuă să sprijine Ucraina dar îi amintește despre situația…
“ După părerea mea, ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea de est. Eu cred că în 2019 s-a greșit, toate pozițiile relevante au fost…
Președintele României,
Șeful PPE, poziționare similară cu a lui Iohannis: Trebuie găsit…
“ Referitor la extinderea Uniunii, Președintele Klaus Iohannis va susține luarea unor decizii privind deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, progresele substanțiale făcute…
Președintele României,
Iohannis cere Uniunii Europene să recunoască progresele făcute de…