Antena Căutare

Braşov: Şapte medici cercetaţi într-un dosar de abuz în serviciu

Şapte medici care figurau ca angajaţi ai unui cabinet din Braşov care eliberează atestate medicale pentru şoferi sunt cercetaţi sub control judiciar într-un dosar de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Aceştia nu s-ar fi prezentat decât ocazional la sediul cabinetului şi s-ar fi ocupat doar de semnarea şi parafarea fişelor medicale, nu de examinarea medicală propriu-zisă a persoanelor care solicitau emiterea avizelor.

Poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalitaţii Economice din Braşov au făcut, luni, o percheziţie la sediul unei societăţi comerciale din municipiul Braşov, într-un dosar penal privind abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, în care sunt vizate şapte persoane şi o societate comercială. "Din cercetări a reieşit că cei în cauză, în calitate de medici care îşi desfăşurau activitatea în cadrul unei comisii medicale, nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia în vigoare, care presupun obligaţia de examinare medicală a persoanelor care s-au adresat unităţii în cauză, în vederea obţinerii unui aviz de aptitudine medicală/aviz psihologic necesar ocupării unor funcţii", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia Judeţeană Braşov. Toţi medicii specialişti, membri în comisie, cu toate că figurează angajaţi ai societăţii comerciale, şi-ar fi desfăşurat activitatea profesională zilnică în cadrul altor unităţi/cabinete medicale, nefiind prezenţi la sediul firmei la care a avut loc percheziţia. Conform sursei citate, aceştia s-ar fi prezentat ocazional, însă s-ar fi ocupat doar de semnarea şi parafarea fişelor medicale înregistrate în perioada anterioară, nu de examinarea medicală propriu-zisă a persoanelor care solicitau emiterea avizelor medicale. În urma percheziţiilor, au fost ridicate probe în cauză, iar 15 persoane au fost duse la audieri. Miercuri, cei şapte medici au fost puşi de procuror sub control judiciar pentru 60 de zile. Acţiunea, desfăşurată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului Criminalistic Braşov şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov

Sursa : news.ro

Cardurile de sănătate sunt blocate! Ce trebuie să faci ca să nu dai bani la spital... Rezultate Loto 18 iulie 2019. Report cumulat la Loto 6/49 de 4,4 milioane lei. Află Numere Loto azi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x