Confuzie totală: ce semnal a vrut să dea Biden când și-a încheiat un discurs prin formula „God Save the Queen”?

Episodul este straniu în sine, dar devine extrem, extrem de straniu, arunci când protagonistul scenei respective este însuși Președintele Statelor Unite ale Americii, președintele unei națiuni care s-a ridicat la luptă, în Războiul pentru Independență, împotriva monarhiei britanice, hulită ca expresie a unui sistem politic demodat și detestată pentru comportamentul său față de coloniile din America.

Declarația de Independență a dat și dă identitatea Statelor Unite ale Americii, proclamație care a rămas în istorie tocmai prin valoarea novatoare a ideilor exprimate și, aș îndrăzni să spun, mai ales pentru faptul că a servit drept impus și apoi model pentru multe națiuni opresate ale lumii care voiau să scape de sub dominația britanică în primul rând, apoi impulsionând revolta generală împotriva regalității.

În acest context, episodul care stârnește confuzie generală este acesta, finalul discursului ținut de Biden în Connecticut.

Iată momentul respectiv, finalizat printr-un apel absolut atemporal și de neînțeles în sensul propriu deoarece Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord a decedat anul trecut și chiar domnia-sa, adică Joe Biden în calitate de Președinte al SUA, a participat la funeraliile regale pe dat de 19 septembrie 2022, iată fotografia făcută în momentul când a semnat în cartea de condoleanțe.

Atunci ce-a vrut să spună acum? La care dintre regine s-a gândit și la ce fapte eroice ale lor? Dar acest răspuns cred că este cu mult mai puțin important decât simplul fapt că a folosit salutul tradițional adresat ca omagiu automat adus suveranului britanic, rostit ca atare, dacă se respectă tradiția, la începutul oricărei mese oficiale sau al unui eveniment public important. Dacă-l folosea într-un salut de politețe adresat unui oaspete străin, poate era de înțeles. Dar e vorba despre un discurs oficial în democratica Americă a zilelor de azi. Totuși, ce-a vrut să spună? Episodul a început, firește, să fie exploatat intens de presă și va deveni cu certitudine un argument electoral extrem de greu în campania lui Trump și, în general al oricărui adversar din 2024 al lui Biden.

Dar asta, în definitiv, ar trebui să fie treaba americanilor, căci ei știu cel mai bine pe cine-ș-i doresc la cârma destinelor lor prezente și viitoare. Problema ar putea deveni cu mult mai dificil de interpretat dacă episodul de acum poate fi interpretat  - personal cred, sper, că nu este vorba decât despre o forțare în scopuri electorale – ca o vulnerabilitate de leadership la nivelul lumii occidentale. Dar este inevitabil că vor exista (există deja) atacuri serioase la adresa credibilității persoanei care este la comanda, printre altele, a celui mai mare arsenal nuclear al planetei și ale cărui decizii influențează în final toate marile linii de dezvoltare politică, economică și militară din lumea occidentală. În orice ca pe cele din NATO.

Să sperăm că este vorba despre un episod trecător în care se combină oboseala, vârsta înaintată și cumulul de responsabilități enorme. Dar ce va fi mai desparte? Confuzia este enormă și domină formularea oricărui răspuns imediat sau a unei perspective pe termen scurt sau mediu.