Noi localităţi şi zone din România atestate ca staţiuni turistice de interes naţional şi local

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăşnad, una din localităţile atestate ca staţiune turistică de interes naţional şi local
Tăşnad, una din localităţile atestate ca staţiune turistică de interes naţional şi local

Mai mult localităţi şi zone din România au fost atestate ca staţiuni turistice de interes naţional şi local, a decis Guvernul, la iniţiativa Ministerului Economiei.

În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, localităţile Tăşnad (jud. Satu Mare), Lacu Sărat (jud. Brăila), cât şi Zona Turistică Centrul Istoric – Coridorul Crişul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) şi Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraş-Severin) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes naţional. Totodată, având în vedere potenţialul turistic, dar şi resursele naturale şi antropice, localităţile Tăuţii Măgherăuş (jud. Maramureş), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peştişani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local.

Pe termen lung şi mediu, atestarea localităţilor mai sus menţionate ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, va crea un impact socio-economic pozitiv, afirmă Ministerul Economiei. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut şi astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile. Spre exemplu, investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă. De asemenea, avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone.

Totodată, pentru a sprijini dezvoltarea localităţilor care au potenţial turistic ridicat şi dispun de resurse turistice, dar sunt situate în zone montane cu relief neuniform sau cuprind arii protejate în care nu se poate interveni, au fost completate criteriile de atestare a staţiunilor turistice prevăzute în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008, în sensul permiterii sistemelor individuale de colectare şi epurare, care asigură acelaşi nivel de protecţie ca şi sistemele centralizate de canalizare şi epurare.

Până la acest moment, în România sunt atestate 51 de staţiuni turistice de interes naţional şi 77 de interes local.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite