Bilanţul deceselor provocate de coronavirus în China a ajuns la 1.380. Câte persoane sunt infectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bilanţul deceselor provocate de coronavirus în China a ajuns la 1.380, iar numărul persoanelor infectate se apropie de 64.000, transmite CNN, care relatează şi despre riscul unei crize a personalului medical, dat fiind că medici şi asistente au fost infectaţi sau prezintă suspiciuni de infectare, unii fiind plasaţi în carantină.

Iniţial, oficialii din provincia Hubei, epicentrul îmbolnăvirilor, indicaseră alte cifre, însă ulterior, autorităţile medicale din China au revizuit bilanţurile afirmând că unele date au fost dublate.

Conform Comisiei Naţionale de Sănătate din China, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus în China a ajuns joi la 63.851, cu 5.090 mai multe decât în ziua precedentă, iar bilanţul deceselor a ajuns la 1.380.

La nivel global, numărul deceselor este de 1.383, după ce celor două cazuri din Hong Kong şi Filipine li s-a adăugat şi un deces produs în Japonia.

În Hubei au fost spitalizaţi 36.719 pacienţi, starea a 1.685 dintre ei fiind gravă.

CNN relatează despre cazul unei asistente medicale din Wuhan care se află în carantină după ce în urma unei investigaţii, a apărut suspiciunea de coronavirus în cazul ei. Femeia afirmă că numai la spitalul la care lucrează 100 de membri ai personalului se află în carantină, iar 30 s-au îmbolnăvit.

O altă asistentă a relatat că şi la spitalul la care ea lucrează aproximativ 150 de colegi s-au infectat sau sunt suspecţi că ar fi contractat coronavirusul.

CNN precizează că nu a primit încă de la autorităţile chineze un răspuns privind numărul angajaţilor din domeniul medical afectaţi de coronavirus.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite