Angela Merkel: „În interesul nostru, trebuie să ne asumăm mai multă responsabilitate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat luni că este în interesul Germaniei să-şi asume o mai mare responsabilitate la nivel global într-un moment în care multilateralismul este obiectul unor atacuri constante, potrivit AFP.

În alocuţiunea sa tradiţională de Anul Nou, Merkel a menţionat, preluată de agerpres.ro, faptul că vechile certitudini din jurul cooperării internaţionale sunt puse la încercare şi că este de datoria Germaniei să „se menţină, să argumenteze şi să lupte pentru propriile convingeri'“.

Niciuna dintre provocările globale, cum ar fi schimbările climatice, mişcările migratorii sau lupta împotriva terorismului, nu va putea fi rezolvată de o singură ţară, a avertizat cancelarul german.


Este lecţia a două războaie mondiale din secolul trecut“

„Pentru binele nostru, dorim să răspundem la toate aceste provocări şi putem face aceasta cu atât mai bine luând în considerare interesele altora“, a spus cancelarul german în discursul său care va fi difuzat în întregime la ora locală 18.00.

„Este lecţia a două războaie mondiale din secolul trecut“, a subliniat Angela Merkel, avertizând totuşi că "certitudinile cooperării internaţionale sunt puse la încercare“.

„În interesul nostru, trebuie să ne asumăm mai multă responsabilitate“, a continuat Merkel.

Potrivit cancelarului, Germania, care va deţine în 2019 şi 2020 unul dintre locurile de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, va promova „soluţiile globale“.

Merkel s-a angajat, de asemenea, să crească ajutoarele umanitare şi de dezvoltare precum şi bugetul pentru apărare.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite