BREXIT: Principalele provocări în negocierile dintre UE si Marea Britanie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi din Euratom reprezintă o provocare majoră pentru statele membre UE, cu implicaţii economice, sociale şi politice complexe asupra întregului acquis comunitar.

Prima etapă a negocierilor s-a finalizat dupa câteva luni de stagnare. Tratativele privind drepturile cetăţenilor europeni, decontul financiar şi frontiera cu Irlanda au înregistrat progrese suficiente, diminuând îngrijorările potrivit cărora o retragere nereglementată va crea dificultăţi serioase între cele două părţi, din cauza marjei semnificative de incertitudine.

A doua etapă a negocierilor vizează relaţia pe termen lung dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, din punct de vedere comercial şi al securităţii. În acelaşi timp, în cadrul acestei etape a negocierilor se va discuta pe marginea stabilirii unei perioade de tranziţie după ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, în martie 2019.

Interviu publicat pe Europunkt.ro.

1) Pentru început, vă rog să ne prezentaţi care au fost principalele provocări care au marcat prima etapă de negociere dintre Marea Britanie şi UE-27. În ce măsură au fost găsite soluţii pentru rezolvarea acestor provocări?

Principalele provocări ale primei runde de negocieri au ţinut, din punctul meu de vedere, de faptul că cele două părţi au pornit cu viziuni şi poziţii fundamental diferite în tratativele privind Brexit. A durat mult până să se ajungă la un numitor comun, cu nu mai puţin de şase runde de negociere până la finalizarea acordului de pe 8 decembrie.

Negociatorii britanici au afişat încă de la început – de la notificarea retragerii Marii Britanii din UE – ambiţii nerealiste, caracterizate umoristic în presa britanică şi internaţională prin fraza “have your cake and eat it”. Mai mult, echipa condusă de David Davis a dat dovadă de o aparentă lipsă de pregătire sau înţelegere a complexităţii negocierilor, cu precădere în prima fază. Dacă Uniunea Europeană publicase deja şapte luări de poziţie privind componentele principale ale acordului de retragere la debutul tratativelor, poziţia guvernului britanic a fost explicitată doar spre final.

În schimb, UE a fost cea care a deţinut avantajul, se poate spune chiar că a condus negocierile şi a făcut “regulile jocului”. De pildă, încă de la început Comisia Europeană a impus o abordare “fazată” a tratativelor – pe care UK a respins-o iniţial, dar a fost nevoită să o accepte în cele din urmă. Ambiţiile iniţiale ale britanicilor au fost de a negocia integral atât condiţiile de retragere din UE, cât şi cadrul viitoarelor relaţii comerciale şi politice înainte de 29 martie 2019 – ceea ce s-a dovedit a fi complet nerealist.

Marea Britanie a fost şi rămâne în continuare jucătorul cu “mână slabă” în negocieri. Deşi susţinătorii Brexitului au susţinut mult timp că Marea Britanie deţine “cărţile cele mai bune” în viitoarele negocieri comerciale, un nou studiu al Universitătii din Birmingham arată cât de neverosimilă este această pretenţie.   

Regatul Unit şi regiunile sale sunt mult mai vulnerabile la riscurile comerciale legate de Brexit decât alte state membre ale UE şi regiunile lor. Astfel, Marea Britanie este mult mai dependentă de un acord comercial cuprinzător decât celelalte state membre ale UE. Argumentele mercantiliste populare în presa britanică, care au susţinut că deficitul comercial al Regatului Unit cu restul Europei implică faptul că alte ţări europene vor fi dornice de a conveni un acord de liber schimb cu Marea Britanie nu sunt corecte”.

În timp ce doar 2,64% din PIB-ul UE este expus riscului consecinţelor comerciale ale Brexit, aproape 12,2% din PIB-ul Marii Britanie este ameninţat. Şi în mod ironic, regiunile din Regatul Unit care au votat pentru Brexit (cum ar fi  zona centrala şi de nord) sunt mult mai expuse acestui risc decât regiunile care au votat pentru rămânerea în UE.

Din aceste motive (precum şi din dorinţa de a descuraja plecarea altor state membre), UE şi-a putut permite să-şi impună propriile cerinţe: anume că Marea Britanie nu poate păstra beneficiile pieţei unice dacă limiteaza libera circulaţie, că nu va exista un acord special pentru city-ul londonez şi că trebuie să respecte toate regulile şi reglementările UE (inclusiv cele noi) în perioada de tranziţie propusă de doi ani.

De asemenea, statele membre UE au dat dovadă de o unitate de neclintit şi de o convergenţă rară a poziţiilor în apărarea celor patru libertăţi ale pieţei unice şi a indivizibilităţii acestora, arătând astfel că nu vor lăsa Brexitul să se transforme într-un precedent periculos pentru coeziunea Uniunii Europene. Aşa cum Michel Barnier a afirmat foarte clar: “UE va negocia, dar nu îşi va schimba propriile reguli pentru a răspunde cerinţelor Marii Britanii”. 

După nu mai puţin de şase runde lungi de negocieri, compromisul a fost atins în ultimul moment, o dată cu concesiile din partea britanică privind cele trei componente ale acordului de retragere. Astfel, premierul Theresa May a încheiat un “acord de principiu” cu UE-27 pe cele trei domenii: drepturile cetăţenilor, graniţa cu Irlanda şi decontul financiar.  

În ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor UE în Regatul Unit, acestea vor fi protejate. Cetăţenii UE care trăiesc în Marea Britanie şi viceversa vor beneficia de protecţia drepturilor lor de a locui, a studia şi a munci acolo. De asemenea, acordul prevede că nu va exista “o frontieră tare” între Irlanda de Nord şi Republică Irlanda şi că “integritatea constituţională şi economică a Regatului Unit” va fi menţinută. Nu în ultimul rând, decontul financiar va include contribuţiile bugetare ale Marii Britanii pe parcursul unei perioade de tranziţie de doi ani şi – deşi nicio cifră nu este specificată în document – surse din Downing Street spun că va fi între 35 şi 39 de miliarde de lire sterline.

Comisia Europeană a confirmat că s-au făcut progrese suficiente în toate cele trei domenii, pentru ca Marea Britanie şi UE să înceapă discuţia despre cadrul viitoarelor relaţii comerciale şi politice – decizie agreată apoi la un summit al tuturor statelor membre UE. Astfel, s-a reuşit trecerea la următoarea fază a negocierilor, principalul obiectiv al Marii Britanii. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a descris acordul drept un „moment de răscruce” în negocierile dintre cele două părţi.

Însă acordul politic dintre UE şi Marea Britanie privind drepturile cetăţenilor, Irlanda şi obligaţiile financiare este, mai degrabă, un preambul. În 2018 încep de fapt negocierile reale în ceea ce priveşte Brexit. Încheierea unui tratat formal (până în octombrie 2018) care va guverna retragerea Marii Britanii din UE va reprezenta sarcină centrală a celor două părţi pe parcursul acestui an. Acordul din prima etapă şi multe alte aspecte legate de separare vor trebui traduse în texte juridice detaliate, care să fie aprobate de majoritatea statelor membre şi de parlamentele naţionale înainte de data ieşirii din UE – prevăzută pentru sfârşitul lunii martie 2019.

Directivele de negociere avansate de Comisia Europeană prevăd că o eventuală perioadă de tranziţie propusă de guvernul britanic nu ar trebui să dureze mai mult de 31 decembrie 2020. În timpul tranziţiei, întreg acquis-ul comunitar se va aplica şi în UK. Marea Britanie va continua să se afle în cadrul uniunii vamale şi al pieţei unice, în schimb nu va mai putea participa la luarea deciziilor la nivelul Uniunii. De asemenea, Regatul Unit nu va face parte din acordurile comerciale pe care UE le va încheia în numele statelor membre cu ţări terţe, cum ar fi acordul CETA.

Mai mult, dacă scenariul dezastruos al unui Brexit “fără acord” este de evitat, tratatul de retragere va trebui să fie însoţit de un cadru politic care să stabilească parametrii pentru relaţia viitoare a Marii Britanii cu UE. Acest lucru va necesita o negociere intensă între guvernul britanic şi Comisia Europeană. Potenţial, va implica şi celelalte guverne naţionale, întrucât va fi vizată şi chestiunea schimburilor comerciale. Nu putem să presupunem că negocierile se vor derula în termenii actuali, iar dezbaterea asupra relaţiilor comerciale ar putea declanşa un proces mai amplu de ratificare la nivelul  parlamentelor – atât în UE, cât şi în UK. Este posibil să apară unele conflicte de interese.

Un alt set de provocări a ţinut de dificultăţile de ordin intern ale guvernului Theresei May în gestionarea procesului de ieşire a Marii Britanii din UE. În acest sens, diviziunile la nivelul cabinetului May reprezintă o chestiune delicată care menţine o stare de instabilitate politică şi sporeşte riscul de eşec al tratativelor. În plus, majoritatea parlamentară fragilă a conservatorilor împreună cu partidul unionistilor nord-irlandezi (DUP) pune probleme din perspectiva adoptării proiectelor de lege şi a actului de guvernare în general. 

Spre exemplu, recent mai mulţi deputaţi conservatori au votat împotriva guvernului Theresei May, înclinând balanţa în favoarea adoptării în Camera Comunelor a unui amendament privind procedura de ieşire a ţării din UE. Măsura legislativă stabileşte că Parlamentul va trebui să adopte propriul proiect al acordului final prin care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană. Practic, prin acest vot, Camera Comunelor are acum garanţia că orice acord privind termenii ieşirii din UE obţinut de guvernul britanic va trebui aprobat de Parlament înainte de a întra în vigoare.

image

2) Unul dintre principalele paliere ale negocierii a vizat protejarea drepturilor cetăţenilor Uniunii în Regatul Unit şi ale cetăţenilor Regatului Unit în Uniune. Care sunt drepturile asupra cărora cele două tabere au căzut de acord? Totodată, care sunt drepturile asupra cărora planează în continuare un semn de întrebare în vederea respectării acestora după ieşirea Marii Britanie din Uniune?

Drepturile celor trei milioane şi jumătate de cetăţeni UE care trăiesc în Marea Britanie (dintre care aproximativ 10% români) şi peste un milion de cetăţeni britanici în UE vor fi garantate după Brexit. Potrivit unui document convenit între Marea Britanie şi UE-27 în cadrul negocierilor, cetăţenii europeni aflaţi în Regatul Unit înaintea datei ieşirii tării din UE (29 martie 2019) vor avea drepturile protejate şi după această dată. Aceştia vor putea să continue să trăiască, să studieze şi să lucreze în UK, iar cei care sunt deja în ţară dar care nu au încă rezidenţă permanentă vor putea să o obţină după Brexit.   

Acordul include totodată drepturi de reunificare pentru rudele care nu locuiesc în Marea Britanie şi care se vor putea alătura familiilor lor. Astfel, ceţăenii UE vor avea dreptul să-şi aducă membrii de familie în UK, precum şi copiii născuţi după data ieşirii din Uniune. 

Marea Britanie poate cere persoanelor în cauză să facă cerere de a deveni rezidenţi, dar va trebui să înlesnească la maximum procedura de obţinere a rezidenţei şi să ofere pentru aceasta gratuitate sau un cost nu mai mare decât cel solicitat cetăţenilor britanici pentru documente similare.

Theresa May a promis că drepturile cetăţenilor UE vor fi înscrise în legislaţia britanică. Premierul a declarat că din a doua jumătate a anului viitor va exista un proces “transparent, rapid şi simplificat” care să permită cetăţenilor UE să se aplice pentru “statut stabil”. Ea a declarat că procesul nu va costa mai mult decât un paşaport (adică aproximativ 72,50 de lire de persoană). 

Cei cărora le-a fost acordat „statut stabil” vor avea „în general aceleaşi drepturi” ca cetăţenii britanici. Copiii născuţi în Marea Britanie având părinţi cetaţeni UE cu statut stabil vor deveni automat cetăţeni britanici. Iar cetăţenii irlandezi nu vor avea drepturile afectate de Brexit şi vor putea să trăiască şi să lucreze în mod liber în Marea Britanie.

Theresa May a scris totodată o scrisoare deschisă adresată cetăţenilor UE, în care apreciază „foarte mult contribuţiile pe care le faceţi – îmbogăţind fiecare parte a economiei noastre, precum şi a societăţii şi a culturii noastre naţionale. [...] Ştiu că ţara noastră ar fi mai săracă dacă aţi pleca şi doresc să rămâneţi".

Cetăţenii britanici care trăiesc într-o ţară a UE vor beneficia de aceleaşi drepturi, deşi nu le vor putea menţine dacă se vor multa într-un alt stat membru. De asemenea, timp de opt ani după Brexit instanţele din Marea Britanie vor transmite Curţii Europene de Justiţie cazurile care implică cetăţeni UE pentru interpretare. 

Dar dacă drepturile cetăţenilor care ajung în Marea Britanie până la sfârşitul lui martie 2019 vor fi garantate, este incert însă ce se va întâmpla după această dată – atât în ceea ce priveşte perioada de tranziţie, cât şi post-2020. În mod normal, UE a presupus că s-a ajuns la acord şi pentru perioada de tranziţie, dar prin cele mai recente declaraţii oficialii britanici aruncă o umbră de îndoială asupra acestui fapt.   

Astfel, noilor migranţi europeni li s-ar putea solicita permise de muncă obligatorii, precum şi să se înregistreze atunci când se mută în Marea Britanie. Totodată, ar urma să li se restrângă accesul la beneficiile de care au parte cetăţenii europeni care trăiesc pe teritoriul britanic de dinainte de Brexit.

În acest sens, premierul britanic a declarat că nu doreşte ca cetăţenii europeni care vor ajunge în Marea Britanie în perioada de tranziţie de după Brexit să aibă drepturi egale cu cei care au ajuns înainte: „Detaliile vor fi discutate la negocierile privind implementarea perioadei de tranziţie, însă vreau să subliniez că va exista o diferenţă între cei care s-au mutat în Marea Britanie înainte să ieşim din UE şi cei care vin aici când ştiu că vom părăsi blocul comunitar”. Totodată, premierul britanic a afirmat că se opune ideii că nu vor exista prea multe schimbări în Marea Britanie după Brexit.

Declaraţiile doamnei May au stârnit nemulţumiri la Bruxelles, întrucât UE a cerut Marii Britanii ca cetăţenii europeni care se mută pe teritoriul britanic în timpul perioadei de tranziţie de după Brexit să beneficieze de aceleasi drepturi şi libertate de mişcare.

Comisia Europeană şi negociatorul ei Michel Barnier insistă ca dreptul la liberă circulaţie să rămână valabil atât pentru cetăţenii UE în Regatul Unit, cât şi pentru cei britanici în UE până la sfârşitul perioadei de tranziţie. “Până în ultima zi a tranziţiei, cetăţenii europeni au aceleaşi drepturi”, a spus Barnier.

La rândul său, negociatorul şef din partea Parlamentului European, Guy Verhofstadt, susţine că în timpul perioadei de tranziţie Regatul Unit va trebui să respecte în totalitate libera circulaţie a persoanelor dacă doreşte să beneficieze de avantajele pieţei unice. „Drepturile cetăţenilor (europeni) pentru perioada de tranziţie nu sunt negociabile. Nu vom accepta existenţa a două tipuri de drepturi pentru cetăţenii UE. Pentru ca tranziţia să funcţioneze, este nevoie de continuitate, fără nicio excepţie”, a declarat Guy Verhofstadt.

image

3) Un alt palier important a avut în vedere cadrul pentru abordarea circumstanţelor unice din Irlanda de Nord. Cum vă explicaţi faptul că Marea Britanie şi-a asumat angajamente semnificative pentru a menţine graniţa invizibilă cu Irlanda de Nord?

Consider că, pentru Marea Britanie, problema Irlandei de Nord este una extrem de sensibilă. În acest sens, Regatul Unit va face tot posibilul să evite o redeschidere a rănilor mai vechi ale conflictului nord-irlandez.

În baza acordului de principiu, guvernul britanic şi UE au decis să menţină libera circulaţie a mărfurilor între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, fără controale la frontieră care ameninţă să pericliteze acordul de pace nord-irlandez. 

Mai mult, partenerul de coaliţie al conservatorilor – DUP – a impus cerinţa ca Irlanda de Nord să nu fie tratată diferit faţă de restul Regatului Unit după Brexit. Conform documentului comun agreat, orice acord viitor trebuie să protejeze “cooperarea nord-sud” şi obligă Marea Britanie să garanteze “evitarea unei frontiere tari” între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda. Astfel, nu vor fi permise noi bariere de reglementare, iar întreprinderile nord-irlandeze vor continua să aibă “acces neîngrădit” pe piaţa internă a Marii Britanii.

Totodată, documentul comun stabileşte o poziţie de rezervă în cazul în care Marea Britanie nu reuşeşte să încheie un acord de liber schimb cu UE după Brexit. Acest fapt s-ar putea dovedi controversat, deoarece în baza acordului va continua să existe o “aliniere deplină” între Irlanda de Nord şi UE cu privire la elemente ale comerţului transfrontalier (prevăzute şi în “Good Friday Agreement” / Acordul de pace de la Belfast).

Pe de altă parte, dacă nu va exista un acord de liber schimb între Regatul Unit şi UE-27 post Brexit, este dificil de imaginat cum guvernul Theresei May va putea să garanteze “alinierea deplină la normele pieţei interne şi ale uniunii vamale care sprijină cooperarea nord-sud pe insula Irlandei”. Doar un “soft Brexit”, care să permită alinierea şi relaţii comerciale foarte strânse între Marea Britanie şi UE, poate evita această problemă.

image

4) Cel de-al treilea subiect sensibil abordat în prima etapă a negocierilor a vizat decontul financiar. Chiar dacă nu au fost menţionate cifre nete, cele două tabere s-au pus de acord ca Regatul Unit să contribuie şi să participe la punerea în aplicare a bugetelor anuale ale Uniunii pentru anii 2019 şi 2020 ca şi cum ar fi rămas în Uniune. Care este semnalul pe care Theresa May l-a oferit britanicilor şi liderilor europeni prin acceptarea decontului financiar, inclusiv pentru 2019 şi 2020?

Într-adevăr, Marea Britanie şi-a asumat angajamentele financiare cerute de Comisia Europeană, semnalând că este dispusă să contribuie la bugetul UE până în 2020 în schimbul unui acord asupra perioadei de tranziţie şi a începerii discuţiilor privind viitoarele relaţii comerciale. 

Din punctul meu de vedere, semnalul din partea Theresei May este că este dispusă să facă acest compromis – destul de dificil de justificat în faţa votanţilor pro-Brexit – în schimbul creării unui climat de stabilitate economică şi certitudine pentru companiile britanice.

Ca răspuns la concesiile din partea Marii Britanii, negociatorul şef din partea UE – Michel Barnier – a declarat că UE a fost de acord să scadă din “nota de plată a divortului” costul relocalizării agenţiilor UE din Regatul Unit. 

O cifră nu este menţionată în textul acordului, dar surse din anturajul premierului britanic susţin că va fi între 35 şi 39 de miliarde de lire sterline. Această sumă va fi plătită timp de patru ani, însă o cifră exactă este puţin probabil să fie cunoscută curând.  

Theresa May a declarat că suma de plată va fi “corectă fată de contribuabilul britanic” şi îi va permite Regatului Unit pe viitor “să investească mai mult în prioritătile naţionale, precum locuinţele, şcolile şi sistemul naţional de sănătate NHS”.

5) Ce a câştigat UE-27 ca urmare a negocierilor cu Marea Britanie? Dar Marea Britanie?

Se poate spune că până acum UE este “marea câştigatoare” în negocierile cu Marea Britanie. Aceasta a reuşit să menţină o poziţie unitară a statelor membre şi a obţinut concesii importante din partea guvernului britanic la toate cele trei capitole ale acordului de retragere: drepturile cetăţenilor, graniţa cu Irlanda şi anagajamentele financiare ale Marii Britanii.

De altfel – deţinând avantajul în negocieri – Uniunea Europeană nu a fost nevoită să facă prea multe compromisuri în tratative. După cum am explicat mai devreme, din dorinţa de a descuraja alte state membre de a părăsi Uniunea şi de a apăra principiile care stau la bază construcţiei europene, Comisia Europeană s-a dovedit a fi un adversar de neclintit în faţa negociatorilor britanici. 

În schimb, Marea Britanie a “câştigat” posibilitatea de a continua negocierile sau mai degrabă de a evita un scenariu “no-deal” dezastruos pentru economia britanică, prin deschiderea tratativelor privind viitoarele schimburi comerciale.

Acest deznodământ a fost primit drept o veste bună de către companiile din Marea Britanie, care au cerut din partea guvernului claritate cu privire la regulile comerciale pe care vor fi obligate să le respecte după ieşirea din blocul comunitar. Conform majorităţii companiilor, cu cât mai libere schimburile comerciale, cu atât mai bine pentru economie. 

Însă, după cum a subliniat şi Michel Barnier, guvernul britanic a “închis mai multe uşi” în ceea ce priveşte opţiunile pentru relaţiile comerciale post-Brexit. În acest sens, acordul de retragere angajează Marea Britanie să părăsească piaţa unică şi uniunea vamală.

Rămâne de văzut în ce măsură economia Marii Britanii va pierde în urma părăsirii blocului comunitar. Conform celor mai recente estimari realizate de guvernul britanic însuşi, în orice scenariu economia britanică va avea de pierdut: 8% în următorii 15 ani în cazul unui “hard Brexit” (care ar însemna schimburi comerciale în baza revenirii la regulile OMC), 5% în cazul unui acord pe modelul Canadei (care ar însemna un acord de liber schimb cuprinzător) şi 2% în cazul unui acord pe modelul Norvegiei (care ar însemna rămânerea în piaţă unică şi uniunea vamală). Opţiunea din urmă este însă exclusă deocamdată de decidenţii politici, nefiind considerată viabilă din punct de vedere politic.

În condiţiile în care mulţi alegători nu au înţeles la momentul referendumului ce presupune ieşirea Marii Britanii din UE şi efectele economice negative ale Brexit-ului devin mai evidente, se pare că 51% dintre cetăţenii britanici doresc acum rămânerea ţării în Uniunea Europeană, faţă de doar 41% care vor ieşirea din blocul comunitar (conform unui sondaj realizat de Institutul BMG Research). În acest context, afirmaţiile Theresei May că îndeplineşte cerinţele electoratului britanic prin scoaterea Regatului Unit din piaţa unică şi uniunea vamală pot fi puse sub semnul întrebării.

image

6) Care sunt perspectivele şi provocările referitoare la cea de-a doua etapă a negocierilor? Care vor fi cele mai sensibile subiecte care vor face obiectul negocierii dintre cele două tabere?

Discuţiile se vor îndrepta acum spre acordul de tranziţie şi negocierea cadrului pentru relaţiile viitoare, cu accent asupra schimburilor comerciale. Tehnic însă, viitorul acord comercial nu va putea fi semnat cât timp Marea Britanie rămâne stat membru UE, însă vor putea începe “discuţiile preliminare şi pregătitoare”.

Negociatorul şef pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat că tratatul de retragere şi acordul de tranziţie ar trebui să fie finalizate până în octombrie 2018, pentru ca acestea să fie ratificate de statele membre UE şi de Parlamentul britanic înainte de părăsirea blocului comunitar în martie 2019.

Deocamdată, Comisia Europeană susţine că tranziţia ar trebui să se încheie în decembrie 2020, pentru a se potrivi cu ciclul bugetar al UE. Guvernul britanic propune în schimb o perioadă de doi ani (până pe 1 aprilie 2021), încercând probabil în privat să îşi convingă propia facţiune pro-Brexit să mentină acest termen deschis. Însă pe măsură ce se apropie termenul limită, ambele părţi vor descoperi probabil că este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza detaliile acordurilor.     

Pe durata tranziţiei, UE îi va permite Marii Britanii să negocieze pe cont propriu tratate comerciale cu alte ţări. Însă acestea ar intră în vigoare doar după sfârşitul perioadei de tranziţie. Totodată, negocierile guvernului britanic cu UE privind viitoarele relaţii comerciale vor fi continuate în perioada de tranziţie. 

Un alt obiectiv al tranziţiei va fi să asigure companiile că mediul lor de operare nu va fi perturbat în mod dramatic, astfel încât acestea să îşi poată planifica activitatea şi să ia decizii optime privind viitoarele investiţii. Astfel, această perioadă este menită să creeze cât mai multă stabilitate economică şi politică după ce Marea Britanie părăseşte UE în martie 2019. Însă este de aşteptat ca reglementările şi cadrul relaţiilor comerciale pe termen lung să nu fie definitivate pentru câţiva ani buni. 

În negocierile privind cadrul relaţiilor viitoare vor fi două direcţii principale: relaţia economică şi relaţia politică mai largă – inclusiv apărarea, securitatea şi afacerile externe. Din acest punct de vedere, guvernul britanic va trebui în curând să facă alegeri dificile cu privire la tipul de Brexit pe care îl doreşte – în special privind piaţa unică şi uniunea vamală – şi să recunoască totodată limitele a ceea ce este posibil.

Conform unor informaţii din presă, ar exista divergenţe importante de opinie între membrii cabinetului doamnei May. Deşi poziţia oficială a guvernului britanic este aceea de a părăsi piaţă unică şi uniunea vamală, se pare că încă se mai doreşte păstrarea unei portiţe deschise în ceea ce priveşte apartenenţa la uniunea vamală – sub forma unui “aranjament” special sau “parteneriat vamal”.

Oficial, Theresa May a declarat că doreşte un acord de tip “Canada plus, plus, plus, plus”, adică acces pe piaţă pentru mărfuri şi servicii, inclusiv piaţa financiară. Astfel, britanicii vor să elaboreze regulile proprii, care să fie apoi recunoscute de UE ca având aceeaşi valoare ca şi normele europene. La Bruxelles însă, această variantă este categoric respinsă.

Uniunea Europeană a semnalat că nu va accepta un acord comercial care să confere Marii Britanii un statut special. Michel Barnier a explicat că domeniul serviciilor financiare nu va fi inclus în eventualul acord comercial cu Marea Britanie. “Nu există niciun acord comercial care să includă servicii financiare”, a subliniat Barnier.

Pentru partea britanică, aceasta poate reprezenta o lovitură importantă având în vedere contribuţia semnificativă a sectorului financiar la economia Marii Britanii. Acest lucru ar însemna ca băncile şi instiuţiile financiare din Londra să îşi transfere sediile în alte ţări europene pentru a menţine accesul la piaţa comunitară. Rămane de văzut dacă se va putea identifica o soluţie de compromis.

Multe depind totodată de rămanerea în fruntea guvernului a Theresei May, care duce o luptă pentru autoritate şi se confruntă cu îndoieli în interiorul propriului său partid în legătură cu abilitatea sa de a-şi exercita în continuare mandatul. În prezent, majoritatea conservatorilor îşi doresc menţinerea ei în funcţie, având în vedere rolul său în echilibrarea celor două tabere cu opinii divergente cu privire la Brexit. Dar situaţia politică se poate schimba la Londra oricând.

Potrivit unor speculaţii media, pană la 40 de deputaţi conservatori ar solicita înlocuirea Theresei May la conducerea Partidului Conservator. În acest sens, doamna May a fost criticată pentru strategia sa în negocierile privind Brexit şi pentru programul său de politică internă. Potrivit regulilor Partidului Conservator, ar fi suficient un număr de 48 de deputaţi pentru a declanşa un vot de neîncredere.

Mai mult, pe parcursul ultimului an a avut loc o încetinire semnificativă a economiei britanice, pe fondul deprecierii lirei sterline la un minim istoric. Întrucât inflaţia se apropie de 3%, veniturile “reale” ale britanicilor (ajustate la inflaţie) sunt în scădere. Totodată, cele mai recente estimări ale PIB-ului arată că investiţiile şi producţia industrială stagnează, pe fondul incertitudinii şi al temerilor investitorilor privind viitorul Marii Britanii. Această contracţie a investiţiilor se va traduce probabil şi printr-un impact negativ asupra productivităţii şi a ocupării forţei de muncă, prin scăderea numărului de angajări efectuate de către companii.

Astfel, pe măsură ce efectele economice negative ale Brexit încep să se resimtă mai puternic, britanicii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de încetinirea economică şi de scăderea nivelului de trai. Până la sfârşitul anului 2018, vom avea probabil o imagine mai clară asupra opţiunilor pentru viitor. Nu putem însă anticipa modul în care opinia publică şi situaţia economică din Marea Britanie vor afecta desfăşurarea negocierilor, mai ales dacă economia britanică prezintă semne suplimentare de stres. 

Acest articol reprezintă opinia personală a autorului şi nu reflectă un punct de vedere institutional.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite